In general, psihoterapia sau consilierea copilului reprezinta o terapie de familie deoarece, deseori, copilul dezvolta un simptom care traduce dificultatile unuia dintre parinti sau a familiei ca sistem de relatii, acest simptom fiind o metafora a relatiilor familiale. Astfel, copiii preiau problemele celor din jur si le exprima prin diferite comportamente dezadaptative, temeri, frici sau chiar diferite boli.
Chiar daca copilul merge la un psiholog, progresle si efectele terapeutice inregistrate nu vor rezista atat timp cat copilul revine in acelasi mediu famililal disfunctional.
In aceste cazuri, este foarte important ca parintii sau ingrijitorii copilului sa aibe deschiderea si capacitatea sa observe si sa constientizeze nevoile si dificultatile copilului astfel incat sa apeleze la un specialist, dar si sa aiba puterea sa realizeze impactul pe care, propriile dificultati, il au asupra copiilor si sa se implice activ in procesul terapeutic.
Consilierea copilului este diferita de cea a adultului prin faptul ca se realizeaza in special prin joc si metafora. Copilul, de multe ori, nu reuseste sa puna in cuvinte nevoile si dificultatile sale insa le exprima prin desen, joc sau povesti. Gasirea solutiilor si depasirea obstacolelor se realizeaza mai intai tot la nivel imaginativ, la nivelul jocului, copilul prelund apoi strategiile descoperite si in realitate, astfel incat un proces terapeutic nu va constitui un eveniment negativ in viata copilului ci va fi o experienta placuta, de dezvoltare si vindecare.
Motivatia copilului de a veni la sedinte va fi determinata de o relatie speciala cu terapeutul sau dar si de dorinta de a se juca impreuna cu psihologul si membrii implicati ai familiei, aceste jocuri fiind pline de semnificatii si aducand in cele din urma o reorganizare a Eului copilului si a relatiilor sale cu familia.
Atunci cand la sedinte participa familia sau copilul impreuna cu unul dintre parinti, deseori se intampla ca unul dintre membrii familiei sa devina un foarte bun coterapeut si sa sustina deschiderea sau procesul terapeutic al celuilalt.
Exista foarte multi parinti care nu constientizeaza diferitele dificultati ale copiilor lor pentru ca sunt prea ocupati, pentru ca nu sunt disponibili emotional pentru a intelege, pentru ca vad dificultatile copiilor ca pe propriul insucces sau pentru ca, la un nivel inconstient, au anumite beneficii din aceste dificultati. Chiar daca acest lucru pare imposibil, exista multe situatii in care parintii inconstient sustin simptomul copilului deoarece acesta, la randul lui, are rolul de a mentine un anumit sistem de relatii in cadrul familiei. Alti parinti observa dificultatile si nevoile copiilor lor insa de multe ori considera ca acestea reprezinta niste etape normale sau trecatoare din viata acestora, insa atunci cand aceste dificultati sau conflicte interioare nu sunt rezolvate se pot agrava, luand forma unor suferinte interioare puternice, unor tulburari severe sau chiar manifestari patologice, copiii deseori identificandu-se cu problema.
Problematicile pentru care copiii sunt adusi la psiholog sunt extrem de diverse, variind de la dificultati de adaptare, tulburari de vorbire, frici, comportamente agresive si pana la timiditate, tulburari de somn sau alimentatie si dificultati de relationare. Totodata multi copii sunt adusi la psiholog doar pentru o maxima dezvoltare a potentialului si a resurselor personale.
Noi suntem responsabili astfel, pentru copiii nostri si este important sa ii ajutam acum, in prezent, pentru a le asigura un viitor cat mai bun.
